În urmă cu vreo 30 de ani, pornind cu trenul din Cluj spre Botoșani, spre a merge ”la post„ în Darabanii de pe malul Prutului, Someșul Mare m-a întâmpinat cu puzderia gunoaielor agățate-n vegetația malurilor. Domneau pungile ”de-un leu” rupte, cele care, după îndelungată folosință își găseau mormântul călător în albia râului. Alături de zdrențe și de te miri ce obiecte de prin case – de la dormeze cu arcuri răzvrătite prin pânza somierei, la cauciucuri de mașină – deșeurile Ilvelor ajungeau la Năsăud, ale acestuia la Salva, ale Salvei la Beclean și tot așa…
Parcursesem de multe ori drumul în acei ani și imaginea râului asuprit de om îmi rămăsese-n memorie ca un ghimpe. Mai văzusem pe ici pe colo câte-un mal de apă astfel ”ornat”, dar Someșul Mare îmi părea un ”campion”. Unul al îngăduinței, dar și al puterii de renaștere, căci zăvoaiele lui, ca niște mărunte jungle, precum și prelungi porțiuni de mal fuseseră totuși ferite de ”deșeurile progresului”; iar patul albiei, sădit cu pietre și mâl, rămăsese pe seama păstrăvilor, mrenelor și clenilor, ca mai demult. Da… Nu puteau poci oamenii, cât putea râul să lupte. Pentru sănătatea lui și a lor.
Am revăzut Someșul Mare și după 1989. Treptat, de la o saptămână la alta, știutul chip al râului mi s-a arătat însă idilic față de cel pe care locuitorii satelor riverane, i-l stâlceau și mai fără milă. ”Deșeurile progresului” invadaseră metru cu metru malurile, cotropind totul. Râul era învins.
foto: Nicolae Dărămuș
Cu un prieten – operator de film – am mers acolo. Trebuia să arătăm lumii… Ce? …Ceea ce făcea. A filmat înfiorat. Așa ceva nu mai văzuse. ”Înconjurat” fiind, l-am fotografiat. ”Înconjurat” și eu, n-am mai simțit însă asupra mea, ca alteori pe mal de ape, ”mâna Celui de Sus”. Mă apăsa numai ”mâna omului”.
foto: Nicolae Dărămuș
25 ianuarie 2016
PĂREREA MEA ESTE CĂ NIMIC NU SE MAI POATE FACE CU FRUMOSUL ŞI BINELE. A SOSIT VREMEA UNOR LEGI STRICTE, CLARE ŞI APLICABILE, CHIAR DACĂ UNII AR STRIGA CĂ AU DREPTURI. DA, AU DREPTUL SĂ OCROTEASCĂ NATURA, SĂ NU O MAI MÂNJEASCĂ CU PURTAREA ORDINARĂ!
Am spus-o nu o data: acolo unde exista bun simt legile sunt inutile, iar acolo unde nu exista, legile sunt neputincioase. Legea este un text intre doua coperti. Si?… Cata vreme spiritul si spiritul meseriei nu este in oameni, nici paznicul nu este paznic, nici politistul nu este politist, nici medicul nu e medic si tot asa… In afara de educatie nu exista alta solutie, caci aplicarea legii se loveste de lipsa bunului simt a celor care ar trebui sa o faca. abia Cand acestia vor fi educati, legile vor functiona fara a fi cunoscute.
Ar trebui angajati mai multi inspectori care sa aplice amenzi uriase ca in Vest, asa poate ar “educa”populatia
Nu omul. cineva cu chip de om, dar nu om.
Da, prietene… Omul – scris cu majuscule – s-ar putea totusi sa soseasca…
Decât să aştepţi preţ de cel puţin o generaţie, ca educaţia să-şi spună cuvântul, nu mai bine salvezi ce-a mai rămas din Natură prin nişte legi, dintre care prima să fie că cine nu veghează la aplicarea ei suferă imediat consecinţe din cele mai drastice !
Mulţi naivi cred că civilizaţia edilitară din ţările mai avansate vine din educaţie şi bun simţ, numai că înaintea acestora a fost interdicţia, care cu timpul s-a transformat în liber arbitru, odată cu conştientizarea riscului de a fi pedepsit, uneori, nu doar pecuniar, pentru încălcarea legilor. Cu condiţia ca ele să fie imperios necesare şi de bun simţ, nu abuzive şi discriminatorii !
PRIETENE, PENTRU CA CEI CARE NU VEGHEAZA LA APLICAREA LEGII SA SUFERE CONSECINTELE NERESPECTARII FUNCTIEI lor (FISEI POSTULUI), TREBUIE CA ALTII -, NISTE EDUCATI ADICA – SA FACA O ASEMENEA LEGE, iar ALTII – SI EI EDUCATI – SA APLICE LEGEA CU PRICINA ASUPRA CELOR CARE NU ISI RESPECTA “FISA POSTULUI”. eDUCATII CU PRICINA SUNT PUTINI SI NU SUNT NICI ALESI SI NICI NUMITI DE CATRE CEI ALESI. DE CE?…fIINDCA CEI ALESI SUNT PRECUM POPORUL: NEEDUCATI. dECI TREBUIE EDUCATIE…aDICA TREBUIE SA TRAIM CA IN RUGACIUNE: ROSTIND BLAND ADEVARUL, IERTAND, rabdand, NADAJDUIND, AVAND INCREDERE SI MEREU DE LA CAPAT, PANA CAND SE VA IVI omul. Daca Opera Divina, Pamantul si celelalte vor mai avea rabdare pana la sosirea OMULUI nu e treaba noastra… Treaba noastra e…educatia.