Mă prinsese amiaza în grădină… O amiază de toamnă, păstrând în aer ceva din astenia verii, promițând și răcoare prin molcome fuioare de vânt, presărate cu fluturi.
foto: Nicolae Dărămuș
Eram aplecat asupra unuia și potriveam cadrul, când un grup pe școlari – să tot fi fost la 8-9 ani – s-a oprit lângă gardul scund. ” Ce face ăla?” – a întrebat unul dintre ei. ”Ei și tu!… Nu vezi?… Fotografiază fluturi…”- i-a raspuns altul, râzând. Și au râs cu toții, ca de un ciudat. Cu totul altceva ar fi fost dacă fluturele ar fi fost virtual, pe ecranul tabletei cu „milioane de culori”. Așa însă, colorat numai cum a dat Domnul…
foto: Nicolae Dărămuș
14 februarie 2016
interesanta prezentarea
MINUNATE FOTOGRAFII! SI LECTURA E FOARTE PLACUTA!
E doar meritul personajelor…
„Ce oameni excepționali trec pe lângă noi, anonimi, și noi admirăm prostește atâția neghiobi, numai pentru că au vorbit de ei presa și opinia publică.”
— Mircea Eliade
Se mai întâmplă, din păcate !
In mijlocul desertului un om canta dumnezeieste la vioara. Un leu se apropie, ii da tarcoale cantaretului si se aseaza la cativa pasi de el, miscandu-si capul in ritmul muzicii. Mai vin doi lei si se aseaza si ei langa cantaret. Dupa ceva timp vine al patrulea leu, care il mananca pe cantaretul nostru. Pe o craca in apropiere doi vulturi fac conversatie:
– Ti-am spus eu ca de vine surdul, s-a zis cu muzica?!
P.S.
Depinde totul de cine vine ? ! 😉
Asta dureaza numai pana cand salbaticiunile cu ureche muzicala si iubitoare de muzica – indiferent de “nationalitate” – se coalizeaza si il mananca pe leul afon. Ca nu cred sa fi fost chiar surd… Se cere numai rabdare, caci violonisti buni sunt multi… Fara sacrificii nu iese nimic bun.