Când am observat-o în buza pârâului, am pornit ca tras cu ața spre ea. Privirea ei, ca un reproș trimis cerului, m-a țintuit însă, oprindu-mi pașii în șuvoi. De fapt ea nici nu mai era altceva decât via privire a morții.
foto: Anca Dărămuș
Învigându-i vigoarea, m-am apropiat însă și am pus mâna… I-am simțit capul greu, și îndelung am trăit senzația că sălbăticiunea se abandonează ostenită palmelor mele, ca la găsirea unui așteptat adăpost.
foto: Anca Dărămuș
În dimineața aceea, furișat, pe acolo mai trecuse un om… Dacă ochii li s-ar fi întâlnit, fie și pentru o clipă, degetul lui n-ar mai fi apăsat trăgaciul…
25 aprilie 2016
Oooh, ce imagine! Câtă cruzime e în lumea noastră! 🙁
Vaiiii !! N-am vazut niciodata privirea vie a mortii . Mi-ar fi frica sa dau ochii cu cel ce a facut asta . Ca om nu-l pot numi .
Pe mine mă cutremură un gând :
Poate că omul acela reuşeşte (doar) astfel să pună pe masa familiei sale (şi) o bucată de carne …
Ceea ce pentru unii pare o crimă, pentru alţii poate însemna o prelungure a unei agonii pricinuite de proaste guvernări .
Hai să nu punem totul în cârca bietului om, aflat sub vremi. ca acestea . 😉
Din nefericire (si din fericire), braconierii ” de foame” sunt rari… Braconierul majoritar la ora actuala este nesatulul cu acte-n regula. Acte de vanator. El nu braconeaza de unul singur (ce primul), ci cu protectia oficialilor (din cinegetica, din administratie). De aceea nici nu e prea interesat de stergerea urmelor. Fiind insa interesat de marimea prazii: ciuta matura, cerbul… Braconierul de foame ucide animale mai mici, un vitel de ciuta eventual, un caprior, un godac de mistret si dispare, impreuna cu urmele… E o intreaga poveste, unde si urmele anvelopelor de gipan spun multe despre faptas.