Aparatul foto îmi adusese imaginea aproape, reducând cadrul. Mama și pruncul erau acolo, bucuroși de ”clipa de acum”.
Lumea lor, cât oglinda unui lac carpatin, cât a unui șuvoi de munte cu păstrăvi (altă lume!…), alergând cristalin spre lumea noastră, a ” asfaltofililor” și ”asfaltofagilor” urbani și urbanizați pană-n vârful unghiilor, mi se arăta în toată bucuria ei.
foto: Nicolae Dărărmuș
Era colo, în îngustimea cadrului, o fărâmă din ”corola de minuni a lumii”… Cea tot mai strâmtorată de lacomii fărădemăsurii: de cei care, în aceeași imagine, ar vedea un ”trofeu medaliabil” , niște molizi – adică metri cubi de lemn – și oglinda unui lac numai bun de transformat în kilowați.
27 aprilie 2016
M-am mai intalnit cu ursi si nu am avut emotii. Dar cand am vazut ursuleti, am rupt-o la sanatoasa cat am putut. Iar aici e mama cu puiul…N-ai avut emotii?
E de povestit… Dar, cand ai o distanta buna, sau vantul bate dinspre ei, este in buna regula sa te si bucuri…Cu pretul fricii, cat de cat…Nemiscarea face mult. Dar, e de povestit…
Poza e de poveste iar protagonistii sunt de admirat cu toata frica . E greu sa dai bir cu fugitii daca viata ti-a pregatit o astfel de intalnire .