Fericirea serii începuse cu gustul durabil al unei căni de ceai. O datoram unui vechi prieten. Bătrâna colibă răsărită-n cale, jocul flăcărilor, ceaunul în care fierbeau lujerii de zmeură și poveștile noastre – unele ruginite, dar vii – nu puteau avea alt nume.
foto: Nicolae Dărămuș
Iar dimineața, punând peceți de soare pe vârfuri în vreme ce-n strâmtoarea văii stăpâneau umbra și bruma, ne-a îndemnat pașii spre creastă. Acolo ne-a întâmpinat un țap negru: tânăr, trăpând către noi, curios și încrezător ca orice ființă pură.
foto: Nicolae Dărămuș
Ajunși pe culme i-am văzut și cioporul… Mic.
foto: Nicolae Dărămuș
O binecuvântată amintire din raiul caprelor negre care fusese până nu demult Retezatul.
Ceva mai sus am întâlnit și cu urmele omului: întinse postăți de jneapăn incendiate de ciobani.
foto: Nicolae Dărămuș
foto: Nicolae Dărămuș
Trecuseră numai cinci ani de la ”retrocedarea” Retezatului spre urmașii vechilor proprietari. Defrișările abuzive și absolut legale începuseră sub ochii bunului meu prieten, cel care păstorise muntele pomenit, apărându-i viața – din ape, din păduri și pajiști alpine – cu prețul zbuciumului și sănătății. Guido Toniutti era silvicultor cu vocație… Cum rămăsese și după pensionare, când îi spusesem: ” Ai păstrat Retezatul pentru hoții de azi… Cei cu acte-n regulă”. ”Nu , Nicule!… L-am păstrat ca să fie!”- mi-a răspuns.
În seara aceea însă, de pe vârf, Guido a privit îndelung depărtările, iar când ne-am întors la colibă mi-a zis:” Aici nu cred că voi mai urca vreodată”.
foto: Nicolae Dărămuș
În urmă cu o zi, undeva pe malul Râului Mare, trecuserăm pe lângă vagoanele-dormitor ale unor drujbiști. Mizerabile, ca și nevoiașii dinăuntrul lor. Noile împroprietărite, nepoatele grofului Kendeffy – aflate la Budapesta și Londra – scoseseră la licitație parcele din Parcul Național, lemnul ajungând la fabricile austriacului Schweighofer.
Când după doi ani am propus prietenului meu să urcăm iar, mi-a spus cu amărăciune că-n ”căldarea noastră” nu mai sunt capre. Vânătorii străini, aduși cu elicopterul de firme cinegetice românești – căci ”timpul înseamnă bani” – le culeseseră în anul următor una câte una.
16 iunie 2016
Cata tristete… Dureros!
Tristetea si durerea provocate de distrugerea padurilor, din pacate , se adanceste, ranile devenind de nevindecat..Foarte trist..E cumplit sa ne autodisturgem cu buna stiinta, sau nestiinta..pentru nimic..in fond..
retrocedare de altfel ilegala…sa vedem cum o sa fie rezolvata aceasta problema
Da, foarte dureros iar marii stapani ai tarii stau nepasatori… oare de ce ? cred ca sunt complici..
Nu exista alti stapani ai tarii decat noi… Cata vreme credem ca altii sunt stapani ne purtam ca slugile.
Situaţia este dezastruoasă şi în alte domenii ! :
” Peste un milioane de hectare de tern arabil se află în proprietatea străinilor, din care 23,4% aparţine italienilor, 15,5% – nemţilor, 10% – arabilor, 8,2% – ungurilor, 6,2 % – spaniolilor, 6,1% – austriecilor şi 4,5% – danezilor, potrivit companiei AgroIntelligence SISA, care oferă consultanţă în sectorul agroalimentar, şi care a ajuns la aceste rezultate analizând raportoarele notariale.”
P.S.
Curios cum de nu-i nici unul din Israel ?! 😆
Sau, sunt cam toţi…. ? 😉
Daca nu-i niciunul din Israel cred ca ar trebui sa ne intrebam daca toti ceilalti au facut bine cumparand teren in Romania. Timpul ne va raspunde la aceasta intrebare .
Cutia Pandorei cumpararii de terenuri de catre straini si a retrocedarilor fara de masura a vechilor proprietati (multe insusite abuziv de-a lungul istoriei) este opera gastii liberalului cu nume de fluture. Indaratul sloganului “restitutio in integrum” au asteptat rechinii diasporei, cei pe care calicul cu nume de insecta i-a pupat si lins , contra cost, pe unde a ajuns. Asa se face ca respectivul parlit, in loc sa fie directorul editurii Jilava , a fost de curand reales pe la conducerea CJ Suceava. Caci romanii isi iubesc cozile de topor. Asa se face si ca in Romania de azi , copiii stapanilor parintilor nostri, au devenit stapanii copiilor nostri. Care , in aceste conditii cam pleaca din tara. Nu trebuie insa uitat ca nimic nu ramane nepedepsit pe lume. Daca nu vine de la oameni , pedeapsa vine prin voia Celui de Sus. Nu de la El, ci de la faptuitor, asupra caruia ” se intoarce raul”…
Daca nu-i niciunul din Israel cred ca ar trebui sa ne intrebam daca toti ceilalti au facut bine cumparand teren in Romania. Timpul ne va raspunde la aceasta intrebare .
Cutia Pandorei cumpararii de terenuri de catre straini si a retrocedarilor fara de masura a vechilor proprietati (multe insusite abuziv de-a lungul istoriei) este opera gastii liberalului cu nume de fluture. Indaratul sloganului “restitutio in integrum” au asteptat rechinii diasporei, cei pe care calicul cu nume de insecta i-a pupat si lins , contra cost, pe unde a ajuns. Asa se face ca respectivul parlit, in loc sa fie directorul editurii Jilava , a fost de curand reales pe la conducerea CJ Suceava. Caci romanii isi iubesc cozile de topor. Asa se face si ca in Romania de azi , copiii stapanilor parintilor nostri, au devenit stapanii copiilor nostri. Care , in aceste conditii cam pleaca din tara. Nu trebuie insa uitat ca nimic nu ramane nepedepsit pe lume. Daca nu vine de la oameni , pedeapsa vine prin voia Celui de Sus. Nu de la El, ci de la faptuitor, asupra caruia ” se intoarce raul”…