foto: Nicolae Dărămuș
Crescuseră în același ocol, liberi, și mâncaseră din aceeași mână… Veniseră însă pe lume în locuri diferite și pesemne că memoria milenară a speciei le grăia din când în când, nelămurit și strident, despre frăția lor întâmplătoare. Căci așa se știau: frați.
Când se întâlneau, ca toți copiii înconjurați de flori și miresme, joaca le era stăpân. Unul era mai prudent. Celălalt era mai îndrăzneț, iar apucăturile sale sugerau uneori inocența ”de fiară” a strămoșilor săi îndepărtați. Dacă n-ar fi fost orfan, cu siguranță mama l-ar fi învățat multe. Printre altele, discreția, și că viețuirea pașnică alături de ciute, de căprioare, ba chiar și alături de vaci, oi și oameni, este singura cale. ”Calea”, adică: pădurea si poienile fiind îndestulătoare pentru toți.
Un om n-a înțeles asta și i-a alungat mama, ambalând asupra ei un tractor forestier. Fusese o ursoaică tânără, mică și sperioasă, la prima ei fătare. Cu o mamă experimentată nu i-ar fi mers.
El și surioara lui, două ghemotoace de blană cât pălăria hribului, au rămas scâncind în iarbă, iar omul i-a dus – jucării vii – ”la copii, să se bucure”. Un alt om i-a luat de acolo și s-a străduit să-i crească în gospodăria sa, cum a știut el mai bine. Doar că binele omului rareori e bine durabil și binele tuturor. Dar asta e o altă poveste. Până una-alta, mereu aceeași…
8 iulie 2016
Daca puiul de urs este asa de tanar, poate nu ar fi prea tarziu sa fie reabilitat si intors in lumea lui. Nu ati putea lua legatura cu cei de la rezervatia de ursi din Zarnesti ? Sigur au mai intalnit situatia aceasta. Cresterea ursului in curte nu cred ca e tocmai o solutie.
Niciodata un urs crescut in captivitate nu poate fi “reabilitat” – cum ziceti – “intors in lumea lui”. Caci lumea lui e casa si gospodaria omului, iar el – un animal domestic si nestiutor – se cere salbaticit. Nicio tentativa de pana acum nu a dat rezultate (aici sau in lume). Ursii crescuti de om si lasati “in liber” cauta iar omul si sfarsesc prost. La Zarnesti nu este o “rezervatie”, ci un tarc. E o solutie buna, menita traiului decent, pentru ursii “culesi” din captivitatile de tot felul. Povestea e mult mai lunga si pesemne ca o voi pune in pagina. Dateaza din 1996. Ursuletul din imagine, la aceasta ora este un adult “bine” si se afla la Zarnesti. Surioara lui a fost insa impuscata la Hateg, ” din prudenta”, fiindca evadase din cusca in care era “expusa” pentru public. Povestea lor naste o invatatura simpla si stiuta: este loc pentru toti, iar amestecul omului intotdeauna strica.
I-aş zice, mai degrabă, regretabila poveste :
Amestecum omului !
În tot felul de chestiuni, la care nu se pricepe, sau nu-l privesc !
Şi totul, doar pentru a demonstra că e “buricul pământului “, că trebuie neaparat să câştige ceva şi că poate face “bici” din orice ! 😉
P.S.
Se chinuie unii să facă poveşti frumoase, din realităţi cît se poate de hîde !
Şi invers ……
Nu e un chin a face povesti frumoase… E usor si necesar: “Din bube, mucigaiuri si noroi”…
Asta intrucat argumentele rationale rareori “prind”.